CCR, despre majorarea pensiilor cu 40%: ”S-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie” (MOTIVARE)

CCR, despre majorarea pensiilor cu 40%: ”S-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie” (MOTIVARE)
Sursa foto: CCR - caracter ilustrativ

Curtea Constituțională a României (CCR) consideră că ”stabilirea valorii punctului de pensie nu este doar o chestiune tehnică, ci chiar elementul financiar central al întregului sistem de pensii publice bazat pe principiul contributivităţii”. În acest context, CCR a admis, parţial – pe 13 ianuarie – ”o obiecţie de neconstituţionalitate privind actul normativ”, ridicată de Guvern.

Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 a creat, din cauza modului defectuos de legiferare, ”o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie”, a precizat Curtea Constituţională în motivarea hotărârii prin care a admis, parţial, obiecţia de neconstituţionalitate.

”În cauză, datorită modului defectuos de legiferare, s-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie. Desigur, ţine de opţiunea legislativă exclusivă a Parlamentului stabilirea valorii concrete a punctului de pensie, însă acesta nu are îndreptăţirea, în niciun caz, să omită menţionarea valorii acestuia în condiţiile în care însuşi calculul pensiei se face prin raportare la valoarea unui punct de pensie. Este un element esenţial al întregului sistem de pensii, fără de care acesta nu ar putea funcţiona”, se arată în motivarea CCR.

”De aceea, în situaţia dată, din cauza modului de reglementare, nu este stabilită nicio valoare a punctului de pensie până la 1 septembrie 2021, ceea ce este inadmisibil prin perspectiva securităţii juridice în materie de pensii”, se mai menţionează în documentul citat.

”Numai dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 ar fi fost respinsă, ar fi reintrat în vigoare dispoziţia de stabilire a punctului de pensie la 1775 lei (n.red – respectiv majorarea de 40%)”, arată judecătorii CCR în motivarea deciziei prin care au admis sesizarea Guvernului Orban împotriva modificării aduse de PSD la OUG de rectificare a bugetului pe 2020.

”Ar rezulta că, în urma adoptării legii, nu ar mai exista o valoare a punctului de pensie, cel puţin până la data de 1 septembrie 2021”

Guvernul PNL a modificat prin ordonanță de urgență (OUG 13/2020) legea pensiilor adoptată de PSD, în 2019, lege care prevedea că de la 1 septembrie 2020 punctul de pensie se majorează cu 40%, ajungând la 1.775 de lei.

Liberalii au explicat că ”efortul bugetar este prea mare” și au stabilit că pensiile vor crește cu 14%, nu cu 40%, iar valoarea punctului de pensie a fost stabilită la 1.442 de lei.

”Rezultă o situaţie paradoxală, în sensul că soluţia normativă aleasă pentru concretizarea intenţiei autorilor amendamentului/ Parlamentului nu poate produce efectele juridice avute în vedere de aceştia tocmai din cauza modului defectuos de redactare a textului normativ. Din contră, produce efecte juridice distonante securităţii juridice, întrucât, abrogându-se chiar prevederea legală care stabilea punctul de pensie la 1442 lei, se pune problema eliminării din fondul activ al legislaţiei a însăşi soluţiei legislative care reglementează valoarea punctului de pensie.

Astfel, ar rezulta că, în urma adoptării legii, nu ar mai exista o valoare a punctului de pensie, cel puţin până la data de 1 septembrie 2021, când valoarea acestuia ar deveni 1875 lei, ci pur şi simplu valori concrete ale pensiilor aflate în plată. S-ar pune problema modului în care s-ar calcula pensiile în ipoteza deschiderii dreptului la pensie ulterior intrării în vigoare a legii criticate; astfel, acestea nu ar putea fi calculate tocmai pentru că nu există reglementată o valoare a punctului de pensie pentru o perioadă de timp ce se va încheia la 31 august 2021”, arată Curtea Constituțională a României în motivarea deciziei.

CCR: ”Abrogarea pură şi simplă creează, în realitate, un vid legislativ”

CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.1-6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

”Abrogarea pură şi simplă prin legea criticată a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 nu repune în vigoare textul iniţial din Legea nr.127/2019, ci creează, în realitate, un vid legislativ. (…) Numai dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 ar fi fost respinsă, ar fi reintrat în vigoare dispoziţia de stabilire a punctului de pensie la 1.775 lei; ordonanţa de urgenţă fiind însă aprobată, dispoziţia de abrogare din cuprinsul legii de aprobare referitoare la un text din cuprinsul ordonanţei de urgenţă care modifică o normă juridică din actul de bază nu repune în vigoare această din urmă normă juridică în redactarea anterioară modificării realizate prin ordonanţa de urgenţă. Cu alte cuvinte, abrogarea modificării nu repune în vigoare norma juridică supusă modificării în redactarea sa anterioară ”acesteia”, se mai menționează în motivarea CCR.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal